Sfântul Proroc Daniel

Sfântul Proroc Daniel

miercuri, 15 februarie 2017

DESPRE FIZICĂ, 
                                        ÎN JOACĂ!

           Întâlnirea copiilor în cadrul atelierului de astăzi, a marcat inițierea în tainele fizicii pe înțelesul tuturor. Astfel, prin intermediul doamnei profesor Ciobanu Elena, copiii s-au familiarizat cu noțiuni elementare din domeniul fizicii, au avut posibilitatea să-și îmbogățească cunoștințele despre apă, plutire, frecare, electrizare.
   


         Am profitat de vremea caracteristică anotimpului iarna pentru a înțelege mai bine cum se formează circuitul apei în natură, ne-am jucat și am desfășurat primele noastre experimente care au demonstrat fundamente ale fizicii, de care cu siguranță ne vom aminti cînd vom crește mari, folosindu-le în viața noastră de școlari.













   Totodată, am înțeles importanța apei pentru organismul nostru, pentru planetă dar am și subliniat însemnătatea acesteia în viața noastră de creștini, cu strictă referire la simbolistica acesteia în tradiția poporului romîn, folosirea în scopuri religioase(Bobotează, Izvorul Tămăduirii, sfințirea caselor). 


   A fost o întânire inedită și foarte interesantă!