SCHIMBAREA LA FAȚĂ 

Lumina Taborică  care lucrează, trăiește și dă viață

 Înainte de a merge spre Crucea pătimirilor, Mântuitorul a ales trei ucenici cu care a urcat pe culmea abruptă a Taborului pentru a le descoperi şi lor slava ce o avea de la Tatăl, înainte de întemeierea lumii. Împărăţia Sa trebuia să se descopere ochilor omeneşti şi să-i întărească pentru a o putea privi. Cerurile s-au aprins, părţile nevăzute ale cetăţii lui Dumnezeu s-au deschis şi lumina a descoperit slava eternă a Dumnezeirii. Despre Schimbarea la Faţă vorbesc cei trei Evanghelişti: Matei 17, 1-9, Marcu 9, 12-13 şi Luca 9, 28-36.
 Schimbarea la Faţă a întărit Apostolilor credinţa că Învăţătorul lor este cu adevărat Mesia
Mărturia Tatălui îi copleşește pe ucenici, care cuprinşi de spaimă cad cu feţele la pământ, ca nişte oameni simpli ajunşi să trăiască întâmplări extraordinare, de neînchipuit.
„Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”, le va zice Domnul şi ucenicii se vor trezi iar singuri, nemaivăzând pe Moise şi Ilie, sfătuiţi în linişte să nu povestească despre aceasta, până când Fiul Omului va învia din morţi, săvârşind astfel cea mai mare minune a Sa.
Schimbarea la Faţă a întărit Apostolilor credinţa că Învăţătorul lor este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi Mesia, Cel propovăduit de Lege şi profeţi. El nu poate fi confundat nici cu Ioan Botezătorul, nici cu Ilie, nici cu Ieremia, cu nici unul din proroci şi este Cel care are toată stăpânirea asupra vieţii şi a morţii.

„Lumina care lucrează, trăiește și dă viață...”

Episodul Schimbării la Față din Noul Testament continuă viziunile din Vechiul Testament unde găsim imagini asemănătoare: „Un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare Îl împresura de jur împrejur. Cum este curcubeul care se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului” (Iezechiel 1, 28) sau „îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său, alb ca Luna; tronul Său, flăcări de foc, roţile lui, foc arzător” (Daniel, 7-9).
Sfântul Simeon explică de ce Dumnezeu nu poate fi închipuit decât în lumina neapropiată. „Această lumină ce nu se stinge niciodată este fără schimbare, fără transformare, neapusă; ne luminează, vorbeşte, lucrează, trăieşte şi dă viaţă, transformă în lumină pe cei ce-i luminează. Dumnezeu este lumina şi cei pe care-i consideră vrednici de a-L vedea Îl văd ca lumină: cei care L-au primit, L-au primit ca lumină. Căci lumina slavei Sale precede faţa Sa şi e cu neputinţă ca El să Se arate în alt chip decât în lumină”


 Sursa  http://ziarullumina.ro/lumina-taborica-promisiunea-divina-a-transfigurarii-lumii-104283.html